Complementul direct și indirect: explicații și test

Complementul direct și complementul indirect sunt funcții sintactice diferite. În exemplele de bază, complementul direct răspunde la „pe cine?” sau „ce?”, iar complementul indirect la „cui?”. Întrebarea este un punct de pornire, dar analiza corectă cere să identifici termenul determinat, cazul și relația dintre cuvinte.

În propoziția „Ana îi oferă colegului o carte”, „o carte” este complement direct, iar „colegului” este complement indirect. Aflăm ce oferă Ana și cui îi oferă. Pronumele „îi” reia complementul indirect. Mai jos folosim exemple originale și separăm aceste funcții de subiect și de complementul prepozițional.

Pe scurt: diferența pe un singur exemplu

• Predicatul: „oferă”.

• Cine oferă? „Ana” — subiect.

• Ce oferă? „o carte” — complement direct.

• Cui oferă? „colegului” — complement indirect.

• „Îi” este forma neaccentuată a pronumelui personal în dativ, care dublează complementul indirect.

Nu toate verbele admit ambele complemente și nu toate propozițiile trebuie să conțină aceste funcții. În „Ana doarme”, nu este nevoie să inventezi un complement direct. Analiza descrie structura existentă, nu completează artificial o schemă.

Cum recunoști complementul direct?

Complementul direct se construiește cu verbe tranzitive și arată obiectul asupra căruia se răsfrânge direct acțiunea. Când este exprimat prin substantiv sau pronume, apare în acuzativ. În „Vlad citește romanul”, întrebarea este „ce citește?”, iar răspunsul „romanul” are funcția de complement direct.

În „O întâlnesc pe Mara”, întrebarea „pe cine întâlnesc?” conduce la „pe Mara”. Forma neaccentuată „o” dublează complementul direct. Prepoziția „pe” apare frecvent la complemente directe care desemnează persoane, dar nu orice grup început cu „pe” are această funcție.

Compară „Îl văd pe Andrei” cu „Pun caietul pe bancă”. În prima propoziție, „pe Andrei” este complement direct. În a doua, „caietul” este complement direct, iar „pe bancă” arată locul. Sensul relației cu verbul contează mai mult decât prezența aceleiași prepoziții.

Cum recunoști complementul indirect?

În analiza școlară actuală, complementul indirect exprimat prin substantiv sau pronume este asociat dativului și răspunde la întrebarea „cui?”. În „Le explic elevilor regula”, „elevilor” este complement indirect. „Le” este pronumele personal neaccentuat în dativ care îl dublează.

În „Îi mulțumesc bunicii”, substantivul „bunicii” este în dativ și are funcția de complement indirect. Nu trebuie să existe și un complement direct. Verbul „a mulțumi” construiește aici relația cu persoana căreia îi este adresată mulțumirea.

Întrebarea trebuie pusă de la termenul determinat. În „Cartea bunicii este nouă”, forma „bunicii” nu este complement indirect: determină substantivul „cartea” și arată posesia, fiind atribut substantival genitival. Aceeași formă vizibilă poate corespunde unor cazuri și funcții diferite.

Complementul indirect este același cu cel prepozițional?

Nu în terminologia școlară care le tratează separat. În „Mă gândesc la vacanță”, grupul „la vacanță” este complement prepozițional. În „Mă bazez pe tine”, „pe tine” este tot complement prepozițional. Prepozițiile sunt cerute de construcția verbelor respective.

Materialele mai vechi pot include unele dintre aceste construcții într-o categorie mai largă numită complement indirect. Pentru teme și evaluări, folosește terminologia din programa și manualul clasei tale. Nu amesteca două sisteme de clasificare în aceeași rezolvare.

Un indiciu practic este să compari „Îți ofer ajutor” cu „Mă gândesc la tine”. Prima construcție are pronumele în dativ „îți”, complement indirect. A doua are pronumele în acuzativ precedat de prepoziția cerută de verb și este complement prepozițional.

De ce întrebarea „ce?” nu este suficientă?

În „Sună telefonul”, poți întreba „ce sună?”, dar „telefonul” este subiect, nu complement direct. El denumește obiectul care realizează acțiunea exprimată de predicat. În „Repar telefonul”, întrebarea „ce repar?” identifică un complement direct.

Compară și acordul: „Sună telefoanele”, unde verbul se raportează la subiectul plural, respectiv „Repar telefoanele”, unde subiectul este inclus „eu”. Exercițiul arată de ce analiza pornește de la predicat și de la relațiile sintactice, nu dintr-o listă de întrebări aplicate mecanic.

O metodă în cinci pași pentru analiză

1. Identifică predicatul și înțelege sensul propoziției.

2. Stabilește subiectul, exprimat sau neexprimat.

3. Caută termenii care completează sensul verbului.

4. Pune întrebarea potrivită și verifică forma de caz sau prepoziția.

5. Compară cu funcțiile apropiate: subiect, atribut, circumstanțial și complement prepozițional.

La final, citește propoziția întreagă. Dacă analiza ta transformă un loc în persoana care primește ceva sau un posesor în destinatarul acțiunii, revino la termenul determinat. Întrebarea greșită poate produce un răspuns care pare plauzibil numai izolat.

Zece exemple analizate

1. „Maria cumpără mere.” — „mere” este complement direct: ce cumpără?

2. „Îl aștept pe Radu.” — „pe Radu” este complement direct, dublat prin „îl”.

3. „Profesorul le răspunde copiilor.” — „copiilor” este complement indirect, dublat prin „le”.

4. „Îți trimit fotografia.” — „îți” este complement indirect, iar „fotografia” complement direct.

5. „Băiatul ajută vecinul.” — „vecinul” este complement direct; verbul nu cere aici dativ.

6. „Băiatul îi telefonează vecinului.” — „vecinului” este complement indirect.

7. „Mă gândesc la concurs.” — „la concurs” este complement prepozițional.

8. „Caietul elevului lipsește.” — „elevului” este atribut substantival genitival.

9. „Pe masă stă o cutie.” — „pe masă” este circumstanțial de loc, iar „o cutie” subiect.

10. „Le oferim prietenilor biletele.” — „prietenilor” este complement indirect, iar „biletele” complement direct.

Observă contrastul dintre exemplele cinci și șase. Sensul general implică aceeași persoană, vecinul, dar verbul schimbă construcția gramaticală. Nu decide funcția doar după ideea că cineva „beneficiază” de o acțiune.

Test: încearcă înainte să citești răspunsurile

1. Identifică funcțiile pentru „surorii” și „mesajul”: „I-am citit surorii mesajul.”

2. Ce funcție are „trenul” în „A sosit trenul”?

3. Ce funcție are „la rezultat” în „Mă gândesc la rezultat”?

4. Analizează „bunicului” în „Pălăria bunicului este aici”.

5. În „Te ascult”, pronumele „te” este complement direct sau indirect?

Răspunsuri: „surorii” este complement indirect, iar „mesajul” complement direct; „trenul” este subiect; „la rezultat” este complement prepozițional; „bunicului” este atribut substantival genitival; „te” este complement direct. Justifică prin verb, întrebare și caz, nu doar prin etichetă.

Întrebări frecvente

Complementul direct trebuie să aibă „pe”?

Nu. „Citesc o poveste” conține complementul direct „o poveste”, fără prepoziție. Prezența sau absența lui „pe” nu poate fi singurul criteriu.

Orice cuvânt care răspunde la „cui?” este complement indirect?

Verifică întotdeauna termenul determinat și construcția. Formele de genitiv și dativ se pot asemăna, iar funcția rezultă din relația sintactică, nu numai din terminație.

Cum exersez pentru Evaluarea Națională?

Lucrează pe propoziții contrastante și explică fiecare alegere. Poți căuta un profesor de limba română, vedea opțiunile de pregătire pentru Evaluarea Națională și consulta cum funcționează Hola25.

Resursă pentru aprofundare

Manual de limba și literatura română, clasa a VII-a — complementul indirect și prepozițional. Exemplele și exercițiile din acest articol sunt redactate pentru ghidul Hola25.