Modurile verbului: personale și nepersonale, cu exemple

Modurile verbului sunt opt: patru personale și patru nepersonale. Modul arată felul în care vorbitorul privește acțiunea: ca reală, ca posibilă, ca dorită sau ca poruncită. Împărțirea în două grupe nu este o formalitate. De ea depinde dacă verbul poate fi predicat și, prin urmare, câte propoziții are o frază. Mai jos găsești fiecare mod, cu timpurile lui, semnele după care îl recunoști și formele care se greșesc cel mai des.

Pe scurt:

• Moduri personale: indicativ, conjunctiv, condițional-optativ și imperativ. Își schimbă forma după persoană și pot fi predicate.

• Moduri nepersonale: infinitiv, gerunziu, participiu și supin. Nu își schimbă forma după persoană și nu pot fi predicate.

• Indicativul arată o acțiune reală și are cele mai multe timpuri.

• Conjunctivul se recunoaște după „să”, iar condiționalul-optativ, după „aș, ai, ar, am, ați, ar”.

• Imperativul exprimă un ordin sau un îndemn și are doar persoana a II-a.

Ce este modul?

Modul este forma pe care o ia verbul pentru a arăta cum este privită acțiunea de către cel care vorbește.

• „Citesc o carte.” Acțiune reală.

• „Vreau să citesc o carte.” Acțiune posibilă.

• „Aș citi o carte.” Acțiune dorită.

• „Citește o carte!” Acțiune cerută.

Același verb, patru moduri, patru înțelesuri.

Care sunt modurile personale?

Se numesc personale pentru că au forme diferite pentru cele trei persoane, la singular și la plural. Se mai numesc predicative, pentru că verbele la aceste moduri formează predicate.

Indicativul arată o acțiune prezentată ca reală, sigură. Are șapte timpuri:

• prezent: citesc

• imperfect: citeam

• perfect simplu: citii

• perfect compus: am citit

• mai-mult-ca-perfect: citisem

• viitor: voi citi

• viitor anterior: voi fi citit

În vorbirea obișnuită, viitorul are și formele „am să citesc” și „o să citesc”.

Conjunctivul arată o acțiune posibilă, realizabilă. Se recunoaște după „să”. Are două timpuri:

• prezent: să citesc

• perfect: să fi citit

Uneori apare fără „să”, în urări și în expresii: „Trăiască!”, „Fie ce-o fi!”

Condiționalul-optativ arată o acțiune dorită sau una care depinde de o condiție. Se formează cu „aș, ai, ar, am, ați, ar”. Are două timpuri:

• prezent: aș citi

• perfect: aș fi citit

„Aș mânca o înghețată” exprimă o dorință. „Dacă aș avea timp, aș citi mai mult” exprimă o condiție.

Imperativul exprimă un ordin, un îndemn sau o rugăminte. Are doar persoana a II-a, singular și plural, și două forme:

• afirmativă: citește! citiți!

• negativă: nu citi! nu citiți!

Observă că imperativul negativ de la singular are forma infinitivului: „nu citi”, „nu merge”, „nu face”.

Care sunt modurile nepersonale?

Nu își schimbă forma după persoană și nu pot fi predicate. De aceea, când numeri propozițiile dintr-o frază, verbele la aceste moduri nu se numără.

Infinitivul este numele acțiunii și forma din dicționar. Se recunoaște după „a”:

• a citi, a merge, a vedea, a cânta

Are și o formă de perfect, rar folosită: a fi citit.

Gerunziul arată o acțiune în desfășurare, care o însoțește pe alta. Se termină în „-ând” sau în „-ind”:

• cântând, mergând, văzând

• citind, venind, fiind, scriind, știind

Participiul arată o acțiune încheiată, văzută ca rezultat:

• citit, cântat, văzut, mers, scris, făcut

Intră în alcătuirea timpurilor compuse, de exemplu „am citit”. Folosit singur, lângă un substantiv, se comportă ca un adjectiv și se acordă: „carte citită”, „cărți citite”.

Supinul are forma participiului, precedată de o prepoziție: de, la, pentru, după.

• „Am de citit o carte.”

• „Merge la cules.”

• „mașină de spălat”

Un verb la toate modurile

Verbul „a merge”, la persoana I singular, acolo unde există:

• indicativ prezent: merg

• indicativ imperfect: mergeam

• indicativ perfect simplu: mersei

• indicativ perfect compus: am mers

• indicativ mai-mult-ca-perfect: mersesem

• indicativ viitor: voi merge

• conjunctiv prezent: să merg

• condițional-optativ prezent: aș merge

• imperativ, persoana a II-a: mergi! nu merge!

• infinitiv: a merge

• gerunziu: mergând

• participiu: mers

• supin: de mers

Cum recunoști modul, pe scurt?

• are „să” în față: conjunctiv;

• are „aș, ai, ar, am, ați, ar” în față: condițional-optativ;

• are „a” în față și nu își schimbă forma: infinitiv;

• se termină în „-ând” sau „-ind”: gerunziu;

• are o prepoziție în față și formă de participiu: supin;

• exprimă un ordin, la persoana a II-a: imperativ;

• arată o acțiune reală, la un timp precis: indicativ.

Atenție la „am”: în „am citit” este auxiliarul perfectului compus, la indicativ. În „am citi” este auxiliarul condiționalului.

Ce funcții au formele nepersonale?

Pentru că nu pot fi predicate, au funcțiile sintactice pe care le au de obicei substantivele, adjectivele sau adverbele:

• subiect: „A citi este o plăcere.”

• atribut: „dorința de a câștiga”, „mașină de spălat”, „cartea citită”

• complement direct: „Am terminat de scris.”

• circumstanțial de mod: „A plecat alergând.”

• circumstanțial de timp: „Ajungând acasă, a adormit.”

Care sunt formele care se greșesc cel mai des?

1. „să aibe”. Corect: să aibă.

2. „ar trebuii”, „va trebuii”. Corect: ar trebui, va trebui. Infinitivul are un singur „i”.

3. „a apare”, „va apare”. Corect: a apărea, va apărea. La fel: a plăcea, a părea, a dispărea.

4. „nu fă”, „nu zi”, „nu du”. Corect: nu face, nu zice, nu duce. Imperativul negativ are forma infinitivului.

5. „fi atent!”. Corect: „Fii atent!”, cu doi „i” la imperativul afirmativ. La negativ: „Nu fi rău!”

6. „să fii citit”. Corect: să fi citit. La conjunctivul perfect, „fi” are un singur „i”.

7. Gerunziul cu un singur „i”. Corect: fiind, scriind, știind. Verbele al căror radical se termină în „i” primesc terminația „-ind” și ajung să aibă doi „i”.

8. „creind”. Corect: creând, de la „a crea”.

Ce se cere la Evaluarea Națională?

Cerințele de limbă de la subiectul I pornesc de la textele date. Pentru verb, asta înseamnă de obicei să precizezi modul și timpul unei forme subliniate sau să rescrii un enunț trecând verbul la alt mod ori la alt timp. Formularea se schimbă de la un an la altul, așa că citește cerința din subiectul pe care îl ai în față.

Legătura cu sintaxa este directă: numărul propozițiilor dintr-o frază este numărul verbelor la moduri personale. De aceea, cine recunoaște sigur modurile delimitează sigur și propozițiile.

Exercițiul cel mai util: ia un verb și trece-l prin toate modurile, ca în exemplul de mai sus. Cinci verbe pe săptămână sunt de ajuns.

Un ghid mai larg pentru examen este în articolul despre pregătirea la limba română pentru Evaluarea Națională și BAC.

Dacă formele se amestecă și după exercițiu, un profesor te poate ajuta să vezi unde apare confuzia. Pe pagina de meditații la limba română vezi anunțurile profesorilor, cu preț și durată, iar pe cea de meditații pentru Evaluarea Națională compari profilurile. Pe Hola25 poți rezerva o lecție de probă de 25 sau 50 de minute, cu prețul afișat înainte de plată. Anunțurile sunt publicate de profesori, iar platforma nu le verifică studiile sau experiența declarată.

Întrebări frecvente

Câte moduri are verbul?

Opt: patru personale, adică indicativ, conjunctiv, condițional-optativ și imperativ, și patru nepersonale, adică infinitiv, gerunziu, participiu și supin.

Care este diferența dintre modurile personale și cele nepersonale?

Modurile personale își schimbă forma după persoană și pot forma predicate. Cele nepersonale au o singură formă și nu pot fi predicate.

Cum recunosc conjunctivul?

După cuvântul „să” din fața verbului: „să citesc”, „să fi citit”.

Ce timpuri are modul indicativ?

Șapte: prezent, imperfect, perfect simplu, perfect compus, mai-mult-ca-perfect, viitor și viitor anterior.

Care este diferența dintre participiu și supin?

Au aceeași formă, dar supinul este precedat de o prepoziție: „citit” este participiu, iar „de citit” este supin.